...m-am îngropat speriat în liniște... uscat, obosit m-am învelit cu falduri de carne caldă și umedă... dar nici acolo, între boabele dulci de foliculinâ amară n-am scapat de furtună...

și-am fost lovit din nou de soartă... acum plec iarăși precum vântul printre 'nalte eterne negre dune, pe tărâmul cuvintelor pustii, să adun frânturile de suflet și visări ce le-am lăsat în urmă, ca în basmul cela vechi...
poate că n-o să ajung în același loc de deziluzii și depresii acid de furtunoase...
știu acum că n-am voie să mă opresc... în vene trebuie să curgă, amestecat cu ură și dureri, amarul sănge...
...aș întreba pustiul ce soartă mă așteaptă, cine și de ce continuă să se joace cu mine? ce de pe planeta asta împuțită trebuie eu să dezgrop cu mainile ăstea ce scriu îndurerate?
...ca să pot trăi din nou, viața mi-a furat jumătate din timpul petrecut în ea... doar ca să pot trăi din nou...
...ciudat cum nu mai găsesc nimic în formele norilor, nimic în noroaiele inghețate în bălți, nimic în jurul meu
...pustietatea e oare ceea ce îmi trebuie ca să pot trăi din nou?
și eterna lungă căutare de izvoare pentru a putea crea din cuvinte lumi pline de oroare...

...să pot trăi din nou...